Despre mine

Sunt Bogdan Mihai Ivan – cadru didactic, consultant psiho-emoțional, terapeut și cercetător al tehnicilor de punere în stare de vindecare, în concordanță cu legile divine.

De peste 14 ani ajut oamenii să obțină echilibrul atât pe partea de sănătate, cât și pe partea de relații și destin.

Cercetând sute, chiar mii de persoane care s-au vindecat (atât sufletește, cât și fizic), mi-am dat seama că omul, pentru a se vindeca cu adevărat, este necesar ca mai întâi, să conștientizeze și să înțeleagă mecanismele care guvernează atât lumea interioară (din lăuntrul său), cât și lumea exterioară.

Am observat în cercetările mele, că legile divine sunt de fapt legile sufletului. Și, precum orice om are suflet, el este supus acestor legi. Actul conștientizării și înțelegerii legilor sufletului, lucrul cu sinele, credința în Dumnezeu, sădirea și creșterea sentimentului de pace, iertare, compasiune, recunoștință și iubire, pot duce la vindecarea chiar și a celor mai mari probleme pe care le poate avea un om, în orice aspect al vieții lui, atât pe partea de sănătate, relații, cât și pe partea destinului, deoarece toate sunt legate între ele.

Am fost martorul multor remisii spontane ale unor probleme de sănătate ce nu aveau soluții. Însă starea de sănătate este o consecință. Puritatea sufletului determină atât sănătatea, cât și destinul împlinit al fiecărui om.

Programele de la nivelul sufletului (fie pozitive, fie negative – pe care nu le realizăm în mod conștient), ne determina 97% din calitatea vieții. Vorbind într-un limbaj simplu, așa cum este sufletul nostru, așa va fi și viitorul nostru. Cum ne dăm seama ca avem programe negative la nivel de suflet? Prin suferință. Programele negative ne fac să trecem prin experiențe de viață care ne fac să suferim. Eliberarea lor, va determina vindecarea vieții.

Sub 3% din populația lumii conștientizează aceste mecanisme și vreau să ofer și ție aceste lucruri care vor transforma viața în mod real. Atât ție, cât și familiei tale.

Ședințele individuale, cursurile pe care le organizez, programele online ce presupun lucru cu sinele, toate au acest scop.